Joc de societate Hellapagos

Deschid cutia. Înăuntru găsesc o pungă de in și două lăzi de lemn (punga e de fapt de in, ok, lăzile sunt făcute din hârtie, dar totuși), o ladă de lemn spartă se vede din interiorul acoperișului cutiei, apa de mare face spumă pe ea și o stea de mare.

Nici măcar nu am început să pregătesc jocul (adică să scriu asta în dicționarul meu de jocuri), dar tema mă înconjoară deja: o plajă în mijlocul mesei, o navă spartă lângă ea, cu încărcătură (cărți) ieșind din ea și bile gustoase de lemn într-o pungă de in cu pești pictați pe ele.

Suntem naufragiați, avem niște mâncare, puțină apă potabilă și câteva obiecte (cărți) despre care ceilalți nu știu ce sunt.

Adunăm apă, mâncare și lemne din cerc în cerc. Încercăm să construim o plută din acestea din urmă și încercăm să le scoatem pe cele dintâi până când pluta este gata. Și, bineînțeles, putem meșteri cu barca, sperând să găsim ceva frumos pentru noi, dar singura problemă este că nu servește binelui comun, ci doar propriilor noastre mici nevoi, pe care alții s-ar putea să nu le privească cu atâta ochi, ceea ce este o problemă pentru că...

Emisiune de vot fără SMS

(și, în general, fără tehnologie modernă - suntem pe o insulă pustie în pantaloni rupți, vă rog!)

După ce fiecare a încercat să-și cheltuiască acțiunea pentru tura dată pe ceva util, consumăm: o unitate de hrană și o unitate de apă sunt consumate de persoană. Dacă cineva nu le primește... ei bine... este salvat brusc de o echipă de salvare care coboară dintr-un elicopter pe frânghii, ceea ce se întâmplă chiar în ultimul moment... Nu. Persoana moare. De foame sau de sete.

Așadar, dacă nu este suficientă mâncare și/sau apă pentru toată lumea, jucătorii discută calm fără cine ar supraviețui până când vine uraganul (oh, da, vine un uragan, așa că viața nu devine plictisitoare). După ce jucătorul de început obosește de discuție, începe să numere. La trei, toată lumea indică pe cineva care nu va primi mâncare (sau băutură). Dacă acea persoană mai are mâncare sau resturi ascunse pe una dintre cărțile sale (nu a scos recenzorul chiar asta?), rămâne în viață. Dacă nu, nu trebuie să-și mai facă griji pentru problemele comune și nimic altceva. Aventura lor se termină aici.

Revenind la uragan, dacă acesta sosește, trebuie să pleci (acest lucru va fi indicat de cartea meteo despre uragan). Totuși, nu toată lumea poate încăpea pe plută. Dacă nu sunt suficiente lemne, pluta nu va fi suficient de mare și poți vota din nou. Cine este eliminat va încăpea doar pe barca lui Káron în loc de plută.

Desigur, rezultatul oricărui vot poate fi ușor influențat de un jucător care are o armă și chiar a achiziționat muniție pentru aceasta...

Bunăvoință, onoare și încredere

Bine, avem nevoie de pește, apă și lemne. Suntem în tropice: acolo e mare, plouă și sunt copaci. Unde e problema aici?

Ei bine, fie plouă, fie nu. Într-o rundă dată, s-ar putea să nu fie nici o picătură, sau nu mult mai mult. Pescuitul este discutabil (adică trei - jucătorul trage din pungă și prinde unul, doi sau trei pești). Cât despre adunarea lemnelor. Pentru a face asta, trebuie să mergi în pădure. Și pot exista câteva creaturi care nu sunt naufragiate acolo. Șerpi, de exemplu. Dacă mergi după lemne, poți aduna o mână de bușteni la marginea pădurii fără probleme, dar dacă vrei mai mult, trebuie să mergi mai adânc. Acolo, s-ar putea să fii mușcat de un șarpe, ceea ce te va face să țipi ca un expert și să arunci lemnele pe care le-ai adunat în pădure, apoi să fugi la țărm să lupți și nu te vei putea ridica până a doua zi.

Asta înseamnă, într-un mod sec, mecanic, că persoana respectivă nu poate vota sau juca o carte în această rundă și nu va avea nicio acțiune în runda următoare, ceea ce înseamnă că echipa nu va beneficia prea mult. Sunt lăsați la latitudinea celorlalți. Desigur, Dunărea poate fi blocată cu bunăvoința jucătorilor. Dar Dunărea este aici, iar ei sunt undeva departe, pe ocean...

Întrebarea „Dar de ce aș lăsa pe cineva în apă?” în acest joc sună cam așa: „Ori el, ori eu. Cu siguranță nu, așa că...” Ai dreptate: nu există nicio îndoială.

Și nimeni nu ar trebui să se amăgească că, dacă face multe pentru alții, se va gândi la ei.

„De obicei, ajungem cu inelul de susținător*” - de exemplu, a fost ultima avertizare. „Ei bine, apoi îl mănânci, îl învii și apoi îl omori din nou” - a fost adăugarea acelui coleg de suferință care era enervat că ultima dată, după ce l-am împușcat, i-am jucat de-a grătarul canibal, apoi de-a armata voodoo (ei bine, ce nu căra nava asta!), și în final a privit cu tristețe pluta care se îndepărta (și uraganul care se apropia) de pe țărm. Dar a învățat din incident. Ultima dată, a fost printre câștigători.

El a dat sfaturi utile, printre care: „Dacă nu te duci să iei mâncare, te vom da afară prin vot. Desigur, fă ce vrei...” și: „Acum vei aduce lemne de bunăvoie!”

Pe scurt, doar atât:

Jocul Hellapagos este început de cel care seamănă cel mai mult cu un naufragiat și terminat (viu) de cel care se pricepe destul de bine la a amesteca noroiul...

Dacă doriți să încercați și altceva în afară de jocul de societate Hellapagos, puteți accesa celelalte jocuri de societate ale noastre prin intermediul acestui link: JOCURI